Potrivit legendei, puterea binefacatoare a apelor de la Baile Olanesti a fost cunoscuta chiar din timpul romanilor, de la care se banuieste ca au ramas niste ziduri vechi de piatra in apropierea izvoarelor.

Primul document in care se fac referiri la izvoarele minerale este un hrisov din 1760.
Secolul 19 este perioada in care majoritatea izvoarelor minerale sunt captate mai intai rudimentar, apoi cu sisteme bine gandite si se pune baza stiintifica a exploatarii prin efectuarea unor analize chimice si cercetari balneologice.

In statiune tratamentul balnear incepea la 20 mai si tinea pana la 15 septembrie. In acea epoca baile din Olanesti reprezentau statiunea cea mai importanta din tara. Cu toate ca rezultatele terapeutice si analizele chimice erau foarte bune si frecventa vizitatorilor crestea, captarea izvoarelor nu se facuse decat intr-un mod destul de primitiv.

In anul 1873 la indemnul dr. Carol Davila au fost trimise monstre ale apelor minerale de la Olanesti la Expozitia Internationalade la Viena, unde a obtinut medalia de aur.

In anul 1895 o inundatie catrastofala produce mari pagube atat statiunii cat si localitatilor invecinate. Viiturile cauzate de ploi au astupat si toate izvoarele de apa minerala existenta in statiune, astfel ca aici activitatea a incetat pentru aproape un deceniu. Meritul principal in renastera statiunii revine lui Dumitru Badescu (1870 -1951), care prin activitatea pe care o depune pentru readucerea statiunii in circuitul balnear al tarii poate fi considerat ctitorul Bailor Olanesti.

Acesta fiind la momentul respectiv singurul proprietar al mosiei Olanesti a demarat renovarea si transformarea totala a bailor si a intregii statiuni, lucrare care a durat peste 10 ani.

In anul 1902, Prof. Dr. Grigore Pfeiffer a refacul analiza izvoarelor minerale, care le-a si numerotat pentru prima oara, numerotare ramasa si in prezent.

In perioada 1905 - 1912 in statiune s-au construit doua hoteluri cu o capacitate de 100 de locuri fiecare de catre Badescu. In anul 1909 Gheorghe Olanescu termina constructia unui hotel cu 50 locuri iluminat electric, precum si constructia vilei nr 9 cu o capacitate de 150 locuri.

In timpul primului razboi mondial Statiunea Olanesti a suferit importante prejudicii datorita gazduirii militarilor inamici in vile si bai, care si-au schimbat destinatia in cazarmi si comandamente militare. In perioada interbelica s-au ridicat numeroase vile , majoritatea din ele existand si astazi, s-a refacut captarea izvoarelor, a apei potabile, canalizarea statiunii, s-a facut si reamenajarea drumului Ramnicu Valcea - Olanesti.

Cel de-al doilea razboi mondial a insemnat o alta perioada de stagnare pentru statiune, aceasta fîind folosita atat de trupele romanesti, cat si de cele de ocupatie. Pana in anul 1948 au fost nationalizate si trecute in proprietatea statului un numar de 34 de imobile cu o capacitate totala de 620 de locuri, din care un numar de 25 de vile au fost atribuite sindicatelor. Incepand din anul 1953 statiunea are activitate balneara permanenta.

Intre anii 1951-1954, intr-un cadru natural deosebit de pitoresc, a fost cladit Sanatoriul 1 Mai, actualmente Sanatoriul Militar. Si in aii ‘80 continua sa creasca baza materiala a statiunii, prin darea in folosinta in 1984 a hotelului Olanesti, cu 425 de locuri, iar in anul 1987 a hotelului Parang cu 760 locuri.