Apele minerale de la Borsec sunt cunoscute inca din secolul XVI. Datorita efectelor curative si experientei empirice, apele minerale de la Borsec, au fost imbuteliate in ulcioare astupate din lut ars, puse in desagi pe spinarea cailor de munte si transportate in Transilvania, Moldova, Tara Romaneasca si Ungaria inca din secolul XVIII.

La sfarsitul secolului XVIII faima tamaduitoare a apelor minerale face ca Borsecul sa aiba un renume. Se construiesc la inceput niste baraci, apoi cabane si niste stabilimente balneare primitive, care fac posibil ca numerosi bolnavi sa-si trateze bolile de care sufera.

In Borsec exista peste 15 izvoare de apa minerala carbogazoasa naturala, avand compozitie chimica apropiata, stabila in timp, cu debite variabile.

In 1803 cetateanul vienez Valentin Gunther a urmat un tratament la Borsec, vindecandu-se de o boala considerata incurabila. Reintorcandu-se la Viena, ii propune unei rude sa faca comert cu apa minerala de la Borsec, pentru care sa arendeze Borsecul (un mic catun la acea vreme) de la comunele Lazarea si Ditrau, proprietarele Borsecului.

In 1804 Gunther Zimmetshausen si Eisner (un inginer de mine) se deplaseaza la Borsec pentru a trata arendarea si a vedea daca se poate realiza o fabrica de sticla pentru imbuteliere. S-a incheiat contractul de arendare pe 28 de ani. In afara de soda, la Borsec s-au gasit din abundenta toate materialele necesare fabricarii sticlei. Zimmetshausen se muta in Borsec in 1805, incepand vaste lucrari de constructii de locuinte, defrisari de padure, constructii de drumuri si o fabrica de sticla.

Imbutelierea industriala a functionat permanent din 1806 si pana in prezent, cu scurte stagnari in timpul celor doua razboaie mondiale.