Category Archives: Ciocanitoarea sau Ghionoaia Verde (Picus viridis)

Ciocanitoarea sau Ghionoaia Verde (Picus viridis)

Ghionoaia sau ciocanitoarea verde (Picus viridis)

Lungime 30 cm. Specie comuna in padurile cu frunze cazatoare, dar si in regiunile deschise cu copaci izolati sau palcuri de arbori.

Adesea, pot fi vazute pe sol in cautare de furnici.

Ghionoaia sau ciocanitoarea verde (Picus viridis)

Iarna patrund adanc in musuroaiele de furnici. Partea superioara a corpului verde cu tartita galbuie. Ghionoaia verde sau ciocanitoarea verde se deosebeste de ghionoaia sura prin dimensiunile mai mari, verdele mai intens, mai mult rosu pe crestet (la ambele sexe), de asemenea, cu mai mult negru pe obraji.

Masculul are rosu pe mijlocul “mustatii” negre (la ssp. iberica sharpei este aproape complet rosie). Juv., spre deosebire de juv. de ghionoaie sura, este puternic patat pe cap, gat si partea ventrala a corpului, este mai verde

pe spate si are mai mult rosu pe crestet. Sperioasa si precauta. Zbor ondulatoriu, cu etape lungi, cu un zgomot puternic al aripilor, silueta prezentand un gat destul de subtire. Este volubila si zgomotoasa primavara si toamna. Primavara, strigatul teritorial care inlocuieste darabana, consta intr-o serie ampla de sunete pline, ca un fel de raset: “chi-chi-chi-chi”, in scadere ca tonalitate si accelerindu-se spre final; este produs de ambele sexe; pot fi auzite si duete. Strigatul de zbor este ascutit, scurt si vehement “chiuchiuchiu” sau scurt “chiu-chiuc”. Strigatul de alarma este mai atenuat “chiachiachia”. Puii cer hrana cu un strigat discordant, ca un smirghel frecat de lemn. Bate darabana rareori; darabana dureaza mai mult decat la ciocanitoarea pestrita mare, dar este surprinzator de slaba pentru o ciocanitoare atat de mare.

Informatie preluata de la Societatea Ornitologica Romana.