Category Archives: Pelicanul, Babita (Pelecanus Onocrotalus)

Pelicanul, Babita (Pelecanus Onocrotalus)

Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus)

Lungime 140-175 cm, anvergura 270-330 cm. Specie rara al carei numar este in scadere. In Europa probabil 3.500 de perechi clocitoare.

Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus)

Vara pot fi gasiti in principal in regiunile lacustre din SE Europei (majoritatea in Delta Dunarii), iarna si in zone de coasta

si golfuri. Cele doua specii europene se deosebesc in primul rand dupa coloritul aripilor. Pelicanul comun are remige negre si subalare albe, cam ca si barza alba, la pelicanul cret ele sunt gri albicioase. Ambele specii, imaturii sunt maro-cenusiu deasupra si de un alb-murdar dedesubt. Pelicanul comun imatur este de o culoare vizibil mai inchisa deasupra si are un sac gular galben. Penajul de pe frunte are o forma ascutit-triunghiulara spre cioc, iar picioarele sunt roz-maronii. Pelicanul cret imatur este gri-crem deschis deasupra, are un sac gular cu slabe nuante roz, marginea anterioara a fruntii aproape dreapta. Cand inoata, corpul lor intra putin in apa.

Sunt greoi pe sol, dar zboara cu multa usurinta, cu batai de aripi incete, urmate de planari. De obicei zboara in linie. Deseori se rotesc in stoluri si in formatie (berzele albe migreaza in stoluri dezordonate). Se poate ridica la mari inaltimi.

Informatie preluata de la Societatea Ornitologica Romana.

Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus)

Pelicanul comun sau roz, cum i se mai spune, este mult mai frecvent in delta decat pelicanul cret. Soseste aici primavara pe la inceputul lunii martie, cand pot fi vazute sute de exemplare, in formatia lor caracteristica de V, venind dinspre miazazi.

Cand incepe sa se incalzeasca si viiturile isi potolesc navala, pelicanii se pregatesc pentru cuibarit.

In perioada imperecherii, ei nu practica ritualuri complicate, ca alte specii. Doar culoarea pungii ciocului si a picioarelor, de obicei vinetie, devine oranj, iar penele, datorita unor glande de grasime raspandite in penaj, capata o minunata tenta roz.

Desi pelicanii duc o viata coloniala si in timpul cuibaritului, in vederea reproducerii ei formeaza cupluri, al caror numar poate ajunge la mai multe sute.

Coloniile de pelicani comuni nu se instaleaza la intamplare, ci revin in mod obisnuit pe acelasi grind sau plaur fixat pe care au cuibarit si cu un an inainte si care sunt plasate in locuri de nepatruns, datorita vegetatiei acvatice luxuriante adunate de-a lungul anilor, incalcita, formand un adevarat baraj natural de protectie. De aceea, aceste locuri sunt ferite de om si de mamifere, care se hranesc cu ouale si puii pelicanilor. De obicei, plaurul sau grindul pe care se instaleaza o colonie este inconjurat de stuf, ramanand libera de vegetatie o margine spre luciul apei, pe unde pasarile circula de la si spre cuiburi.

Cuiburile de pelicani sunt simple, destul de apropiate intre ele, delimitate de un cerc alcatuit din sfaramaturi de vegetatie uscata, pe care pasarea le trage cu ciocul din jurul sau.

Femelele depun in luna mai 2-3 oua, alb-galbui, cu aspect cretos, care se mai pateaza in timpul clocitului si se intuneca la culoare. Clocesc cu randul ambii parteneri, timp de 35-37 de zile. Puii sunt la inceput golasi, cu pielea roz; cu timpul, pielea se innegreste si se acopera cu puf negru.

Puii sunt hraniti in primele zile cu peste semidigerat, pe care parintii il scot din stomac. Mai tarziu, cand cresc mai mari, ei isi introduc adanc ciocul in esofagul parintilor, de unde iau pestele ce le este adus. Dupa 3-4 saptamani, parasesc cuibul, fara insa a se indeparta prea mult de acesta. La 60-70 de zile, datorita rezervelor mari de grasime acumulata, puii depasesc greutatea parintilor, avand 13 kg fata de 8-10 kg , cat au parintii. La aceasta varsta, ei sunt apti de zbor.

Penajul puilor zburatori este cafeniu inchis, devenind alb, asemenea parintilor, abia dupa cativa ani.

In captivitate, varsta pelicanului comun ajunge pana la 51 de ani.

Cat timp puii sunt mici, parintii pleaca la pescuit pe rand, unul dintre ei ramanand langa pui sprea a-i apara de eventualii dusmani si a-i ocroti de razele fierbinti ale soarelui. Mai tarziu, cand puii au crescut si nevoia de hrana este mai mare, ambii parinti pleaca la pescuit.

Hrana pelicanilor consta din pesti mici si mijlocii, mai rar si din crustacei. Pelicanii pescuiesc spectaculos, dand dovada de multa ingenozitate si ambitie. Pescuitul se practica in grup, mai multi pelicani formand un cerc in apele mai putin adanci sau o potcoava, cand se afla aproape de mal. Pasarile strang treptat cercul, desfacandu-si in acelasi timp aripile pentru a face mai multa umbra si a aduna pestii tot mai spre mijloc. Apoi, ca la un semnal, introduc cu totii simultan ciocurile in apa in care pestii se afla ingramaditi. In acest moment, punga-navod de sub barbie se intinde, umplandu-se cu apa si pesti. Cand pelicanii scot capetele din apa, punga-navod se contracta, apa se scurge printre cele doua mandibule, iar pestii sunt inghititi.

Toamna, prin septembrie-octombrie, pelicanii de toate varstele pornesc spre sud pentru a ierna in Delta Nilului, in regiunea Golfului si pe coastele asiatice pana in India.