Inscris in Cufundacul, Corcodelul Mare (Podiceps Cristatus), PASARI
Cufundacul (Podiceps cristatus)
131 Vizualizari | Scris in November 29, 2007, de xiruba
Subscribe to this feed -
Email this -
Save to Tehnocrati - Send to Ghidoo
Cufundacul, zis si fundacul sau corcodelul este pasarea cea mai interesanta din familia Podicipedidelor (Podicipedidae). Poate fi vazuta uneori si de cei care se plimba pe cheiul de la Constanta, ce duce la far. Pare ca ar fi o bucata de pluta, care salta dupa jocul valurilor. Deodata o pierzi din ochi. S-a scufundat. Dupa o bucata de vreme, poate si cateva minute, isi scoate capul la o oarecare departare de locul unde a fost zarita prima data.
Traieste numai pe apa, de uscat are frica, la mare nevoie se urca pe tarm, caci abia poate merge, nesigur. Trupul lui este alcatuit in legatura cu apa: in apa se misca, din ea se hraneste, pe apa doarme si cloceste.
Privit din fata, capul e asemenea celui de buha. Niste pene lungi, castanii inchise, aproape negre, formeaza in jurul gatului un guler ridicat, in felul celor care se purtau prin veacul al 17-lea. Prin ele capul capata infatisarea rotunda. Asemanarea e si mai completa cu buha, prin aceea ca ochii vioi, mari, sunt indreptati inainte, iar indaratul lor se inalta cate un mot de pene negre, capetele mai lungi ale unei creste pusa in curmezis, pare ca ar fi un pieptene asezat mai pe frunte.
In apa e neintrecuta vaslitoare si mai ales cufundatoare, de aici si numele de cufundac. Cum aude vreun zgomot, de i se pare ca nu e ceva curat la mijloc, se scufunda in apa, lasand numai capul afara. Daca vede si vede ca zgomotul tine, ca un pericol serios o ameninta, printr-o impinsatura din labe se scufunda cu totul in baltasi nu iese la fata decat la vreo 50 - 100 de metri mai incolo.
Ducandu-si viata numai pe apa, are o adevarata zale de pene. Pieptul lat, cu o carare la mijloc, este imbracat cu o flanela deasa de pene argintii, moi ca matasea. Pacatul ei, sarmana, caci de dorul acestor pene este foarte mult vanata. Penele de pe restul corpului sunt si ele frumoase, castanii inchise, catand in negru. Ca si la cormoran, fiecare pana este incondeiata pe margini cu o dunga mai deschisa, asa incat pe spate pare ca are o pavaza de solzi metalici.
Duce o casnicie ideala. Perechi-perechi traiesc pe lucuil apei, fiecare pereche avand domeniul ei, neamestecandu-se cu cea vecina.
Cuibul e simplu; cateva ramuri de stuf si papura, larg impletite cu alte buruieni de apa. Seamana mai mult cu o zdreanta de rogojina care pluteste. Ouale stau in umezeala si sunt clocite cand de barbat, cand de femeie.
Puii, dragalasi, au gatul lung, subtire si cu niste dungulite negre pe fondul cenusiu, cum e blana la tigru. De cum au iesit din gaoace sunt pusi la invatatura. Vreme nu este de pierdut, caci cuibul fiind in vazul tuturor dusmanilor lesne se poate repezi un uliu sa ia in gheare un puisor.
La inceput, cand puii sunt inca cu tuleie, parintii le dau mancare din plisc. De indata ce au crescut mai maricei, si cresc mai repede, parintele se face ca scapa mancarea in apa. Puii se reped, siliti sa invete a inota, caci altfel mor de foame. Mai pe urma tot asa sunt invatati sa se cufunde. Cand ostenesc, parintii ii iau in carca, pe spinare. In acelasi chip dorm noaptea.
Traind izolate de lumea celorlalte pasari ce balta, avand un mijloc asa de sigur de aparare, rar cand cad in ghearele unui vrajmas. Din aceasta cauza se pare ca traiesc mai multi ani.
E o pasare calatoare, caci peste iarna se duce de la noi, desi numai cand ingheata baltile de tot.
Tags: pasari
Pareri si comentarii
impresii? ceva?