Desi nu are nici un metru lungime cu coada cu tot, Jderul (de copac) (Martes Martes), se incumeta sa se repeada si la o caprioara, de-i rupe arterele de la gat. Incolo iepure, guzgan, gainuse, dar mai ales veveritele nu scapa de ghearele lui. Nu e locuitor mai marunt al padurilor in care jderul isi duce viata, la munte mai mult decat la deal, desi se intalneste si in padurile din Tulcea, care sa scape de coltii lui ascutiti. Vanand mai ales noaptea, furisandu-se fara sa fie simtit, biata pasare nici nu icneste, cand e prinsa de gat in somn.

Impresionanta si plina de peripetii tragice e mai ales lupta dintre jder si veverita, cei doi gimnasti neintrecuti pentru care nu exista creanga pe care sa nu poata sari, dupa cum nu ii sperie nici spatiul dintre copaci. In ochii unuia citesti vointa de a birui, flacara lacomiei si a ferocitatii, in ai celuilalt groaza in fata dusmanului temut. Fierbinteala luptei este atat de mare incat nu se opreste nici in fata omului care intamplator asista la aceasta urmarire.

Jderul e zvelt, mladios, trupul subtiat e acoperit cu blana deasa matasoasa, pieirea lui. Are picioarele subtiri, dar vanjoase, cu gheare ascutite. Coada lunga, stufoasa, e o carma minunata in saltimbancele lui sarituri.

In panda are rabdarea ursului, istetimea vulpii, agerimea vulturului si miscarile sarpelui. Sta tupilat ceasuri intregi pe o creanga, in asteptare. Cand socoate clipa prielnica, se repede ca o sageata asupra prazii care nici nu banuieste ca moartea e atat de aproape.

Pe la mijlocul primaverii, cand fierbintelile il prind si pe el, se zbenguieste ca un nebun. Nu-si gaseste loc, luptandu-se barbatii intre ei. Femela naste cativa pui orbi, intr-un cuib facut de regula, in scorburi de copaci.

Dusmanul lui neimpacat este omul. E vanat ori prins in capcana, caci blana deasa si moale, colorata iarna castaniu, vara mai deschis, are bun pret.

din Fauna Romaniei, Ed. Albatros 1983, prof. I. Simionescu, editie ingrijita de C. Dumitru