Tag Archives: ANIMALE

Jderul

In Romania se intalnesc doua specii de jder: jderul de copac (Martes martes) si jderul de piatra (Martes foina).

In timp ce jderul de copac este un locuitor al padurilor de mare intindere, pana la limita superioara a vegetatiei forestiere, jderul de piatra s-a adaptat mai bine prezentei umane, fiind intalnit si in preajma localitatilor, unde isi imparte teritoriul cu dihorul (Putorius putorius).

Perioada de vanatoare pentru jderi si dihori este cuprinsa intre 15 septembrie si 31 martie, dar cele mai frumoase blanuri se recolteaza din decembrie pana in februarie.

Sursa: RoSilva

Soarecele de camp

Soarecii de camp (Microtus arvalis) sunt o adevarata nenorocire pentru agricultori. In unii ani se inmultesc asa de mult incat, poate doar lacustele sa aduca asemenea pagube.

Invazia lor este insemnata in ceasloavele strabunilor ca adevarate pedepse ale lui Dumnezeu. Cei vechi aduceau jertfe lui Apollo, pentru ca sa-i crute de pacostea acestor rozatoare. Mai tarziu se intrebuinta formule blestemelor, desi nici asa nu folosea la nimic. Nu sute, nu mii, ci sute de mii de indivizi formeaza cateodata armata lor. In anul 18222, intr-un singur canton di Elvetia, s-au omorat se spune un milion si jumatate de soareci de camp in cateva zile.

Nu e cu mult mai mare la trup ca un soarece de casa. Si culoarea este aproape la fel. E doar ceva mai cenusiu pe spate si mai alb pe burta. Botul e mai scurt, ca si coada.

Traieste in tuneluri sapate sub pamant, iar cand sunt multi vezi gauri langa gauri.

E nesatios la culme. Mai ales daca primavara e secetoasa, mananca toate semintele azvarlite inbrazda. Mai apoi se hraneste cu ce poate, cu ce are: frunze de grau, de lucerna.

Cand cerealele incep a da in spic, taie paiul de jos si duce spicul intreg, de umple camarile cu provizii.

Se inmulteste cu o iuteala uimitoare.

Fe vara femela poate fata de cel putin 5 – 6 ori, masar cate 5 -6 pui odata. La o luna jumatate, cel mult doua, soricioaica din primavara devine la randul ei mama. Dintr-o singura pereche, ia acest fel, pot sa iasa la sfarsitul anului peste 500 de indivizi, in masura de a se inmulti si ei.

Asa se explica invaziile in unii ani favorabili.

Un singur animal intr-un an mananca sau distruge cam 11 kilograme de substante vegetale.

Soarecele de zapada

soarece de zapada microtus nivalisSoarecele de zapada (Microtus nivalis) are o lungime de 12-14 centimetri si o greutate de doar 40-50 de grame. Are o blana deasa si lunga, coada alba.

Ochii si urechile sunt mari, perii senzitivi de pe cap lungi.

Naste de 2-3 ori pe an cate 3-7 pui in cuiburi captusite cu plante uscate tocate marunt. Traieste pana la 3-4 ani.

Consuma ziua graminee aspre, fructe de merisor, radacini.

Foloseste ca adapost crapaturile din stanci, golurile dintre pietre. Face rezerve mici de hrana pentru iarna, caci umbla de obicei pe sub stratul de zapada dupa lujeri si radacini.

Il gasim in munti la altitudini de 600-2000 de metri, in locuri insorite.

Harciogul

harciogCu multe jivine mai are omul de luptat. Lupul ii ia oaia de la stana, vulpea gasca din ograda, dihorul si nevastuica puii de gaina. Nici ogoarele nu sunt crutate. Unul dintre cei mai rai dusmani este harciogul (Cricetus cricetus) (Fam. Cricetidae).

In Dobrogea, in Baragan ca si in Banat se intalnesc puzderie.

De hamesiti ce sunt, se dau uneori si la strugurii din vii sau la ceapa din gradina de zarzavaturi. Noroc de pisici, de dihorii de stepa si de ger.

E ca un guzgan, mai scund ceva, mai plin la trup, cu botul mai scurt si mai gros, cu coada subtire si scurta.

Cand merge isi taraie burta pe pamant. Are blana schimbatoare. De regula e roscat-suriu pe spate, cu dungi de-a curmezisul, alburii sau negrii, ridicandu-se dinspre pantece, care e mai inchis, aproape negru. Pe obraji are cate o pata galbuie. In totul e culoarea stepei uscate, nu e usor de zarit cand se furiseaza prin iarba.

Cu dintii lui ruginii, ascutit, iesiti in afara, poate face muscaturi rele.

E rautacios si cu semenii lui, nu sufera pe nimeni langa dansul. Chiar si pe nevasta-sa o mananca, dupa ce puii s-au facut mari si s-au imprastiat, iar primavara, in perioada de imperechere, daca se intalnesc doi barbati, lupta e pana la moarte.

Locuinta lui subpamanteana este bine organizata. Printr-un coridor de intrare vertical, adanc

de un metru si mai bine, ajunge in odaia de locuit, curata, cu paie pe jos, in care se odihneste. In legatura cu aceasta camera principala este o alta, spatioasa, granarul, in care isi aduna fel de fel de seminte si fructe de pe camp. Isi face incaperi diferite pentru feluri deosebite de seminte. Coridorul de iesire da in alta parte, la o distanta de 1 – 1,5 metri de gura de intrare.

E un mare hot. Cum incep spicele sa se rumeneasca, e la treaba. Se ridica pe picioarele din spate, ajunge paiul cu labele de dinainte, il indoaie si cu dintii, ca si cu o secera, taie spicul. Culege apoi boabele, frecand spicul in palme, sile baga in traiste, doua pungi pe care le arede o parte si de alta a capului, in dreptul obrajilor. Cand se intoarce de la cules are o alta infatisare, cu obrajii si gatul umflat. Atunci poti lesne sa il prinzi, caci e greoi si nu se poate misca usor. De indata insa ce vede ca s-a trecut de gluma, apasa buzunarele cu labutele de dinainte, varsa repede ce are in traiste si se pune in pozitie de aparare.

Femela naste 8-12 pui golasi, cu dintii iesiti din gingii, de doua ori pe an, in aprilie si in iunie.

Jderul de piatra

jderul de piatra martes foinaJderul de piatra sau Beica (Martes foina) are o lungime de 42-70 centimetri si o greutate de circa 1,5 kilograme.

Are capul scurt, urechi mici tivite cu alb, ghiare ascutite, glandele de sub coada extrem de rau mirositoare. Talpile sunt fara par.

Sub barbie are o pata alba care coboara spre picioare.

Naste 3-4 pui intr-in cuib moale, in crapaturi din stanca, cariere vechi, ziduri parasite.

Traieste pana la 12 ani.

Activ noaptea, vaneaza soareci, sobolani, pui de pasari si iepuri, pasari domestice (pe care ades le omoara din placere, mancandu-le doar creierii si sorbindu-le sangele), oua, gandaci, dar si fructe coapte, struguri sau lapte.

Merge mai ales pe jos, dar este si un bun catarator. Are drumuri proprii.

Este un animal precaut, nervos, nu suporta zgomotele tari si neobisnuite. Iarna se retrage langa case, in fan, uneori chiar si in orase. Vara isi face adaposturi provizorii.

Are blana cautata, dar mai putin valoroasa ca cea de jder.

Il gasim in regiuni colinare si montane, la altitudini mai joase, cu stancarii. La campie coboara rareori.

Nurca

Prin Delta ca si pe langa Balta Brailei traieste acest animal care seamana cu dihorul (i se mai spune dihor de apa), dar aduce si cu vidra.

Nurca (Mustela Lutreola) e mai mare decat jderul (35 cm), avand o coada lunga de 15 cm si botul ascutit. E imbracata cu o blana deasa, neteda, cu par scurt, de culoare castanie inchisa, aproape peste tot corpul.

Picioarele, ca ale dihorului, au degetele unite ca la vidta.

Pe uscat e tot asa de stapana pe miscari ca si in apa. Se hraneste si cu guzgani, dar ii plac mai mult broastele, pest

ii si culbecii. Nu se prea indeparteaza de apa, alegandu-si locuinta in mal, furand-o de la vreun rozator. Sunt mai multe in Muntenia ori Dobrogea decat in Ardeal.

Nurca e mai putin inteligenta decat neamurile ei, desi nu e lipsita nici de simturi agere, nici de curaj la atac.

E urmarita si vanata pentru blana ei scumpa.

Parsul Cenusiu

Sub numele de parsi, poporul cuprinde patru specii diferite de la noi, care se cam aseamana: toate se tin mai mult prin paduri.

Unul este Parsul cenusiu (Glis glis), care isi duce viata prin padurile de fag si stejar. Ai crede, cand il vezi, ca e un pui de veverita, caci cat e trupul de lung, atat e si coada stufoasa, numai culoarea blanii e cenusie cu ape negre, iar pe burta albie.

E imbracat in haina amurgului, caci ziua doarme intr-o scorbura de copac, unde isi asterne cateva pai pri frunze si numai seara iese pentru hrana. Noaptea nu face decat isi ia cateva alune ori ghinda si apoi se intoarce la cuib sa le manance. Se hraneste cu ghinda, jir, alune, muguri de fag, insecte sau oua de pasari.

Intruna e pe drum. Icolo e vioi ca si veverita, sare din craca in craca, iar fosnetul miscarilor lui iuti, in linistea noptii il tradeaza. Dusmanii lui sunt jderul si pasarile de noapte. Mananca mereu de crezi ca nu se mai poate satura.

Uneori aduce pagube livezilor de meri.

Nici nu asteapta gerul iernii si se infunda in salteaua moale de muschi ce si-o pregateste, punandu-se pe somn, alaturi de cativa tovarasi. Are somnul adanc, ca si marmota.

Era vestit pe vremea romanilor. Era crescut, anume ingrasat cu ghinda si alune. Fript, era socotit ca o mancare aleasa.

Naste de doua ori pe an cate 3-9 pui.

Bizamul

Bizamul (Ondatra zibethica) este un animal de 30-35 cm lungime si poate ajunge la 1,5 kg.

Este cel mai mare sobolan de la noi, total dependent de apa. Are o blana cu puf des, cu fire de par rare. Degetele au gheare ascutite, cele din spate sunt unite printr-o pielita inotatoare redusa.

Scoate de 3-4 ori pe an cate 6-12 pui. Atinge maturitatea sexuala la 4 luni. Traieste 3-5 ani.

Se hraneste cu partile aeriene ale tuturor plantelor acvatice, cu muguri si lastari tineri, fructe, plante de cultura si legume, mai rar peste, raci, scoici. Iarna consuma radacini si rizomi.

Este activ noaptea.

Are ca dusmani mamiferele si pasarile rapitoare mari.

Sta mai mult in apa. Sapa galerii in maluri, cu iesiri in apa si pe uscat (ultimele cu guri astupate), galerii care dauneaza grav constructiilor hidrotehnice.

Dihorul

dihorul mustela putoriusDihorul (Mustela putorius), spaima gospodariilor, este un animal mai mic decat jderul. Se intalneste pretutindeni la noi in tara, de la munte pana in ses, mai rar in paduri sau in Baragan.

Cum se insereaza, se furiseaza ca un talhar. Nu e pretentios ca vulpea.

Ajunge pana la gaini, si daca poate fura una, strangand-o de gat. De nu, se multumeste cu ce-i iese in cale: guzgan, soarece de camp ori chiar carabusi. Isi plateste astfel daunele provocate omorand gaini.

Cat e de mic, n-are nici 40 cm lungime, nu numai ca e neastamparat, dar e si indraznet fara pereche. Se incumeta sa sara si la om, cand e manios, iar de vulpe sau caini nu se lasa intimidat.

Blana lui e castanie pe spate, aproape neagra pe burta, iar pe gat si coaste are un abur mai deschis.

Dihorul se recunoaste lesne dupa niste pete albii indaratul ochilor.

Are corpul incovoiat, gatul gros, picioarele scurte. Sub coada are doua glande care au o secretie cu miros gretos.

Se imperecheaza prin martie – aprilie. Dupa 40 de zile femela naste 4-8 pui.

O subspecie a sa, dihorul de stepa (putorius eversmanii) este ocrotit de lege si este prezent numai in stepa dobrogeana, unde se hraneste cu soareci, popandai, harciogi.

din Fauna Romaniei, Ed. Albatros 1983, prof. I. Simionescu, editie ingrijita de C. Dumitru

Chitcanul (Sorex araneus)

Dupa infatisare e ca un soarece, chiar si pisica deseori se insala. Dar abia si-a infipt coltii, repede il leapada si nici nu mai vrea sa se uite la el. Pricina e un miros patrunzator, urat, pe care-l raspandeste din niste ghinduri de sub coada.

Numai cocostarcul si vipera de-l mai mananca.

Privit mai de aproape, se vede ca se deosebeste de soarece prin botul lungit ca un rat si cu mustati rare, lungi. E un animal rautacios si lacom. Nu-si cruta nici puii. De tovarasi nici vorba, cand poate nu ramane din ei nici pielea.

E raspandit peste tot, se vara pana si prin grajduri.

Ii e frica de lumina si de aceea nu iese decat noaptea, vanand soareci, carabusi, etc. In aceasta privinta e cat se poate de folositor.

Traieste retras, singuratec si chitaie cu glas patrunzator, subtire.

Femela isi face un cuib undeva la adapost, nascand 5-6 puisori mici, de care nici nu vrea sa stie, dupa cum si fratii se pot manca intre ei.

din Fauna Romaniei, Ed. Albatros 1983, prof. I. Simionescu, editie ingrijita de C. Dumitru

Cartita

Cartita Talpa europaeaCartita (Talpa europaea) este un animal mic, avand doar 10-15 cm lungime si aproximativ 65 – 120 de grame. Este un insectivor subteran, adaptat la sapat si tarat prin galerii.

Coada scurta, labe cu degete lungi, ghiare lungi si latite.Picioarele anterioare au un os de consolidare suplimentar. Ochii sunt mici, cu pleoapele aproape lipite, Pavilioanele urechilor abia marcate, blana scurta si deasa.

Se imperecheaza primavara devreme. Dupa 4-6 saptamani naste 2-7 pui.

Consuma rame, larve de gandaci, coropisnite, omizi, furnici dar si alte animale mici care intra in galeriile sale.

Permanent nesatula, mananca zilnic o cantitate egala cu greutatea proprie.

Sapa galerii numeroase si lungi pana la adancimea de 50 cm, din care iese numai noaptea.

Nu prea are dusmani. Cuibul sau este in centrul retelei de galerii.

Animal singuratic, sta cu perechea doar in perioada de reproducere. Prezinta fenomene de canibalism.

Are mirosul si pipaitul extrem de dezvoltate.

Este un animal folositor, caci distruge insectele si aeriseste solul. Poate deveni insa si daunator, deoarece facand musuroaie, strica fanetele.

Are destul de multi dusmani: bufnita, vulpea, dihorul, nevastuica, sarpele.

Ariciul (Erinaceus europaeus), cateva informatii despre arici

Incet-incet, macar ca da repede din labute, numai ce vezi, pe inserate, dintre catina ce imprejmuieste via, un arici (Erinaceus europaeus).

erinaceus europaeus ariciul european hedgehog

sursa foto

Cum arata ariciul? Pe varful capului, pe spate, pe coaste si pana la coada ariciul e numai tepi si suliti, dese, alburii la mijloc, pe care le tine, cand merge, indreptate indarat. Are ochi mici, vioi si doua urechiuse taiate rotund. Botul, ascutit, e ca de purcelus. Pe fata, pe frunte, ca si pe piept si pantece, in loc de tepi, e acoperit cu par scurt, sur.

E atat de precaut incat simte orice miscare. Se opreste, isi ridica botisorul, priveste in dreapta, in stanga.

Daca nu i se pare nimic suspect, isi cauta de drum. Daca vede ca e ceva neobisnuit la mijloc, daca il atingi, cu un sasait de manie ariciul se strange ghem. Tepii  sunt indreptati in toate partile si numai o dunga mai adanca arata locul unde e botisorul ascuns intre picioarele dindarat. Aceasta e singura lui arma de aparare.

Puisorii (3-8 la numar) la inceput golasi, albiciosi, sunt ingrijiti cum trebuie. Repede le ies tepii, iar ceva mai tarziu au scapat de grija putandu-se face ghem.

Ariciul se hraneste cu insecte, soareci, rame si toata hrana lui obisnuita, catre toamna incepe sa se imputineze. Cu caderea omatului au disparut de tot.

Dupa ce si-a adunat cat mai multe frunze, ariciul isi infunda nasul in blana moale de pe pantece si doarme dus toata iarna.

Are trei dusmani principali: vulpile, cainii si bufnitele.

din Fauna Romaniei, Ed. Albatros 1983, prof. I. Simionescu, editie ingrijita de C. Dumitru

Nevastuica (Mustela nivalis), cateva informatii despre nevastuica

Mica si dragalasa, daca se poate spune asa de

o mica si cruda fiara, dusmanca de temut a cotetelor de pasari, este nevastuica (Mustela nivalis).

mustela nivalis nevastuica least weasel

sursa foto

Seamana cu jderul, dar e mai mica,

mai subtirica, cu picioarele scurte si botul ascutit. Blana ei moale e mai deschisa la culoare, dar tot castanie-cenusie, mai inchisa pe picioare. Sub gat are o pata albicioasa, care se prelungeste pe piept cam pana in dreptul picioarelor dinainte.

Nu e animal la noi mai dracos, mai indraznet si plin de desteptaciune ca nevastuica. Intrece in miscari pisica, iar in istetime vulpea.

Dai sa o prinzi? Se baga si in gaura de sarpe, asa e de subtire. E ca un sarpe. Cap, gat, trup e tot una de gros, iar piciorutele sunt asa de scurte incat s-ar tara

in mers, daca nu si-ar incovoia mijlocul. Acum se lungeste de se face una cu pamantul, acum se ridica pe picioarele dindarat si-i umbla capusorul in toate partile cercetand zarea.

O asemenea dihanie usoara, mladioasa, iute, inarmata cu gheare ascutite, cu colti si mai ascutiti, este un dusman neimpacat pentru toate animalele mici. Cand intra in cotetele cu pui, omoara mai mult decat poate dovedi cu mancarea, iar soarecii, guzganii nu scapa de ea. Nici chiar cartita ori harciogul nu sunt in siguranta in tunelurile lor subpamantene, caci nevastuica patrunde pana in adancul lor. Chiar iepurele nu poate sa se odihneasca linistit de raul ei. Stie bine unde e carotida si cu o muscatura o rupe..

Are si ea dusmani, nu e vorba. Cal mai rau e tot omul, desi pe nedrept dupa unii. Mai mult rau aduc guzganii si soarecii starpiti de o nevastuica decat poate aduce aceasta, cand a scapat intr-o gainarie inchisa.

Grecii vechi au domesticit-o inaintea pisicii, tocmai pentru starpirea soarecilor. La noi insa e socotita ca prea stricatoare, spre a fi crutata.

Veverita (Sciurus vulgaris), cateva informatii despre veverita

Nu e placere mai mare, in padurile noastre de brazi, mohorate si tacute, decat cand privesti nebunatecele miscari ale unei veverite (Sciurus Vulgaris). Cu cat bradul e mai inalt, mai gros, mai pletos, cu atat sprintara fiinta pare o jucarie, alergand usoara ca un fluture, din creanga in creanga, sarind din arbore in arbore. Acum e jos pe pamant, acum e in varf, acum e in al zecelea copac.

sciurus vulgaris veverita red squirrel

sursa foto

Veverita e cat un pumn de mare, cu o coada stufoasa, cat trupul de lunga, cu doi ochi “ca de veverita” vioi, inteligenti, cu moturi in varful urechilor. Vara e ruginie pe spate, alba pe pantece. Iarna isi schimba mantaua batand mai in cenusiu. Cat tine vremea buna, se zbantuie numai pe copaci. La amiaza, cand arsita e mai mare, sau in zilele ploioase, sta acasa, facuta colac, cu botul ascutit ascuns in blana.

Copacii nu-i servesc numai de scranciob, ci si de hrana. O adevarata dragalasenie sa vezi o veverita cum rontaie semintele de brad. Mancarea ei favorita, insa, sunt alunele. Daca nu da peste alune, soarbe un ou de pasare, iar daca in cercetarea oualor da peste puisori, inchide ochii si le suceste gatul.

E prevazatoare. Stie ca vremea buna nu tine intruna si pe langa soare este si ploaie, pe langa caldura si frig. Cand gaseste mai multa mancare, nu e lacoma, ci cara, mereu cara si pune ba intr-o scorbura de copac, ba sub o piatra, ba scurma o gropita in pamant.

In vremea dragostei, la inceputul primaverii, sunt si mai sprintare, dar si bataioase. Veveritoii se strang mai multi la un loc, punandu-se la incercare, incaierandu-se. Cel invingator, isi capata rasplata. Peste patru saptamani, e cap de familie. A doua nunta e prin mijlocul verii.

E nevoie de familie numeroasa, caci biata veverita cunoaste si durerea nu doar veselia. De multi dusmani o scapa usurinta cu care se catara in copaci, cumatra vulpe se uita cu jind, facand haz de necaz, cum i-a scapat din gheara o asemenea bucatica.

De coltii jderului rar scapa insa. Mai degraba scapa de ghearele unei pasari rapitoare, urcandu-se in spirala pe trunchiul arborelui decat de goana jderului.

veverita sciurus vulgaris

din Fauna Romaniei, Ed. Albatros 1983, prof. I. Simionescu, editie ingrijita de C. Dumitru

Caprioara si capriorul (Capreolus capreolus)

Caprioara (Capreolus Capreolus) este raspandita de la munte pana la ses.

Caprioara e un animal elegant, bland, cu privirea inteligenta. Lung pana la 1,5 m, are corpul proportionat, mai inalt la umeri, ceva mai lasat la solduri. Gatul e potrivit de lung, iar capul scurt. Urechile relativ mari, sunt mai deschise la culoare decat restul corpului. Picioarele inalte, subtiri, sunt proportionate cu corpul. Drept coada, un ciont scurt.

capreolus capreolus caprioara european roe deer

sursa foto

Culoarea parului se schimba, caci naparleste in in Mai si Septembrie. Vara e scurt, des si mai mult ruginiu pe spate, mai deschis pe pantece. Iarna e mai lung si suriu pe spate, batand in cafeniu.

Iezii, nespus de dragalasi, sunt ruginii peste tot cu pete albe neregulat azvarlite.

Tapul sau capriorul se cunoaste dupa coarne si pamatuful de par

de la teaca. Coarnele scurte, pe care le pierde in fiecare iarna, in timp de patru luni cresc la loc.

Din sulitar, coarne de sulita, iedul de un an ajunge tap cu furculita, apoi tap cu 6, adica cu cate 3 ramuri scurte la fiecare corn. Asa devine matur, bun de bataie.

Caprioarele sunt pasnice, traiesc in palcuri avand in frunte o caprioara batrana, iar la coada un tap in varsta, experimentat.

Caprioara nu fata decat un ied, cele mai batrane cel mult trei iezi. La cel mai mic semn al mamei, iedul se tupileaza la pamant, isi intinde capusorul si asteapta sa treaca amenintarea. In pericol isi striga mama cu un suier lung.

Noaptea caprioarele o petrec mai mult la pascut, iar dimineata se retrag in padure.